Taică-miu a murit având 125 de kg, maică-mea
trăiește cu vreo 95. Eu am avut 67-68 de kg când făceam sport de performanță pe la
vreo 19-20 de ani, dar ajunsesem pe vârful degringoladei mele în 2007 undeva la
peste 97 de kg. Acum am atâtea kg câte trebuie să am la vârsta, activitățile și
hobby-urile mele. Adică arăt foarte bine. :-) Și sunt admirat și
dorit în consecință. Și sunt şi modest, asta se înțelege. Că de
alintat mă alint singur, fără probleme.
Fac sport de minim 3-4 ori pe săptămână, uneori și mai des, în funcție de
disponibilitatea din program sau de rezistența musculară și de viteza de
recuperare a organismului. Adică sunt săptămâni când fac sport de 5 sau chiar 6
ori, dar sunt și săptămâni când îmi întrețin corpul și mintea prin mișcare doar
de 2 sau 3 ori, restul zilelor folosindu-le pentru recuperare sau relaxare neuro-musculară.
Obezitatea ia proporții de masă de la an la an. Este o adevărată epidemie. Dar problemele cele mai mari sunt la generația tânără. Cei cu tehnologia modernă în brațe. Unde scolioza face ravagii. Tineri dintre aceia care ling toată ziua tehnologia modernă cu degetul, aplecați spre cifoza ce nu mai are oprire. Cei care nu mai fac mișcare decât pe drumul de acasă până la unitatea de învățământ sau locul de muncă și înapoi.
Zilele trecute am fost la sală la o oră, două de fapt, de spinning. Ăsta e un soi de ciclism pe bicicleta statică, într-o sală de obicei, cu muzică și ceva dans. Cu un instructor zăpăcit, Ionică, energic, haios, supranumit ”The Star”, care face o coregrafie mereu diferită, dar tot timpul distractivă. Prin asta îți fură atenția de la efortul mare depus și de la oboseala ce implacabil se adună minut cu minut.
La aceste ore, de fapt la a
doua, a venit o tipă, ce vine constant, cu fiica ei de 15 sau 16 ani. Am reținut că este la liceu. Maică-sa,
probabil, avea undeva la 36-42 de ani, dar se ținea destul de bine. A făcut ravagii printre prietenii mei cu care merg la orele acelea. Până să
vină cu cea mică nu i-aș fi dat mai mult de 32-35 de ani. Dar despre cea mică
vreau să scriu puțin.
Ea n-a
fost în stare să facă nici un sfert din efortul făcut de maică-sa. N-a reușit
să țină ritmul deloc timp de o oră nici măcar pentru un minut sau două. Era praf!
Nici un mușchi antrenat, nici o rezistență aerobă sau cardiacă. O persoană cu
mari deficiențe de postură ortostatică. A recunoscut că la orele de sport nu merge de ani de zile și că nici de dansat nu-i place să danseze. Domnișoară...
Apoi unii să miră că mamele sunt mai râvnite decât adolescentele sau chiar decât multe dintre tinerelele necoapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.