Telefonul meu are vreo patru sau cinci ani, poate chiar șase, este mic și bateria mă ține maxim jumătate de zi. Îl încarc cam de două-trei ori pe zi.
Sunt zile când vorbesc mai mult sau îi folosesc aplicațiile, mai ales când tranzacționez, trebuie să stau cu el în priză continuu.
Nu mai încape nimic pe el, are memoria plină, se mișcă foarte greu, foarte încet, dar eu sunt extrem de mulțumit cu el. Alții au schimbat trei-patru telefoane noi-nouțe în acest timp.
Ce să mai pălăvrăgim: am un telefon vechi. Foarte vechi.
Dacă mi se strică, îl înlocuiesc imediat: am unul și mai vechi. Perfect funcțional, ține bateria o săptămână sau două, depinde de vreme. Cred că are și ceva internet cu aplicații de acum vreo opt-zece ani.
Nu, nu glumesc.
Mai puțin e mai bine.
Mai puține, mai bine.
Sunt zile când vorbesc mai mult sau îi folosesc aplicațiile, mai ales când tranzacționez, trebuie să stau cu el în priză continuu.
Nu mai încape nimic pe el, are memoria plină, se mișcă foarte greu, foarte încet, dar eu sunt extrem de mulțumit cu el. Alții au schimbat trei-patru telefoane noi-nouțe în acest timp.
Ce să mai pălăvrăgim: am un telefon vechi. Foarte vechi.
Dacă mi se strică, îl înlocuiesc imediat: am unul și mai vechi. Perfect funcțional, ține bateria o săptămână sau două, depinde de vreme. Cred că are și ceva internet cu aplicații de acum vreo opt-zece ani.
Nu, nu glumesc.
Mai puțin e mai bine.
Mai puține, mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.