Cafeaua are din nou gust și rost, stafidele îmblânzesc la micul dejun boabele de cacao ce nu-i mai par așa amare. Unde-i micul dejun copios pe care-l lua odinioară?
Scoate mașina veche din curte, parcă e atât de frumoasă și merge așa de bine. Nu se mai gândește s-o schimbe cu una nouă, dar de ce s-o schimbe?
Costumul primit de pomană, de firmă, nou, de câteva sute bune, îi vine ca turnat. El nu-și mai cumpără haine de câțiva ani. A mai slăbit puțin, chiar dacă s-a lăsat demult de sală, dar încă pare slim fit în textila neagră nouă. Desface buzunarele, se taie cu forfecuța la mână. Pătează manșeta cămășii albe, nici nu știe. Va afla în sala de licitație. O sfoară rămâne agățată oricum de costum. I-o va culege cineva mai târziu, tacticos, delicat, zâmbitoare. Cea care se oferă să-i aducă și a treia cafea pe ziua aceea. S-o bea, să n-o bea? E prea mică, tu nu vezi că-i mică?
N-a apucat să fac yoga de dimineață, poate face diseară. Deși a zis că prioritatea lui va fi sănătatea și zâmbetul, nu banii. Și și-a promis că nu se va mai întoarce în afaceri. Au trecut doar câțiva ani și tentațiile imense îl trag înapoi. Înapoi în arenă, înapoi între fiare. E slab, e încă în lucru, dacă încă mai simte nevoia să-și încerce ”mușchii” și să-și măsoare forțele. „Banii pe care ești în stare să ții produci singur, eventual fără implicarea ta, sunt măsura valorii tale”. El a uitat de a doua parte și s-a reîntors să-și dovedească utilitatea: mai poate plăti cineva pentru serviciile lui? Sau i-a trecut vremea - așa cum simte și știe și el în sinea lui.
Ajunge la întâlnire, toate merg ca unse. Zâmbește larg, se simte ca în urmă cu zece-douăsprezece ani. Lucrurile se leagă singure, trofeele se predau înainte ca vânătoarea să înceapă. Banii intră în conturi, veverițele simt că-i rost de nuci și dau târcoale zâmbitoare. Să fie de la costum? Îi vine să se dezbrace și să-și pună hainele lui de zi cu zi, blugi și tricouri vara, cămăși iarna.
Merg toți la masă. Trebuie sărbătorit. A ieșit nesperat de bine. Băieții sunt veseli de reușită, de rapiditate și de noua achiziție din echipă. De fapt este o revenire a unui vechi camarad ce se autoexilase:
”Ce bei, Țigane?”
”Nu mai beau alcool.”
”Nu începe iarăși. Nu strica măcar cheful doamnelor. Bea și tu o gură, altădată turnai o sticlă în tine.”
”Da, dar...”
”Nici un dar. Ai revenit printre noi, fii unul de-al nostru. Noi nu ne călugărim, încă. Apropos: vezi că în weekend avem vizionări la Constanța. Ca pe vremuri. Au adus marfă nouă, ceva exotic. O să-ți placă. E totul aranjat. Nu te costă nimic. A plătit șefu tot aranjamentul pentru revenirea ta. Vei avea camera ta singur, așa cum îți place. Florin nu vine cu noi, are probleme acasă. Faci ce vrei...”
Ea îi spunea pe vremuri, prin 2010-2011:
”Tu știi să faci bani, să rezolvi situații, litigii, să închizi favorabil negocieri. Ești făcut pentru asta. De aia te plac băieții și te prețuiesc atâta. Lasă scrisul, lasă prostiile. Cui folosește?”
De multe ori ești în dilema clasică, oportunitățile cele mai mari sunt în locurile cele mai riscante și cele mai periculoase: dacă o fuți că ea te roagă, atunci ești în păcat, vei fi pedepsit; dacă n-o fuți și ratezi ocazia monumentală, abia acum esti un cretin și un bou și trebuie să bei trei găleți de apă și să mănânci numai iarbă toată viața ta.
Back in the past sau amintiri din viitor ?
RăspundețiȘtergere