Femeia ca suflet, abstinența ca soluție.

Nu neg că azi femeia se prezintă și reprezintă predominant ca trup.
Nu neg că m-am bucurat an de zile de această greșeală enormă pe care femeile o fac în ultimele decenii.
Femeia ar trebui să reprezinte un rai de blândețe, gingășie, finețe, toate pornite din interior.
Femeia nu ar trebui să se ofere tuturor ca o carcasă, ca trup, ca exterior. Pentru că, deși câștigă niște bani și fani, pierde ce este cel mai valoros pentru ea: ani. Iar la maturitate, când ea nu mai păcălește naivi s-o susțină, dacă nici n-a fost inspirată să facă economii susținute și investiții chibzuite - și în general nu este, se va prăbuși inevitabil și de nimeni salvată în sărăcie, frustrare, singurătate implacabilă și oprobiul public. Pietrele păcatelor din tinerețe se vor prăvăli către ea îngropând-o negreșit.

Hai să ne uităm în jurul nostru, în viața noastră. Câte femei cunoști tu care bagă mai mulți bani în interiorul ei, în frumusețea ei interioară, și câte în poleială? Juma-juma? Hmmmm... Nu știu ce să zic.


Nu contest că o coajă rumenă, modelată și bine rulată atrage mai repede decât un suflet bun, înțelegător și răbdător. Am făcut și eu alegerea această greșită de atâtea ori. Nu regret, câteva prize au fost puternic încărcătoare în momentele cele mai potrivite, dar nu recomand unuia tânăr să mai facă greșelile mele. Am ales mereu experimentate în iubire, pentru eu nu mă iubeam pe mine, iar ele suplineau cu succes carența mea. Lucrurile s-au schimbat dramatic în ultimele luni, aproape un an, iar tentațiile din trecut nu mă mai atrag: le văd ca pe niște găuri negre, aspiratoare de energie, viitor, zâmbete perene.
  
Eu nu voi mai alege niciodată femeia cu care nu poți face un cămin cald și primitor curând. Nici măcar pentru ”o dată”. Acest pervers ”o dată- de două ori nu se pune, nu contează” este cea mai mare pierdere de timp și energie. Mai bine abstinent o lună sau două, poate chiar și șase, decât ”o dată” cu cineva cu care nu poți trăi de a doua zi ca și cum ați fi de o viață împreună.

Dacă aș avea din nou optsprezece sau douăzeci de ani aș căuta o femeie pură, inocentă, chiar virgină. Acele virgine de care am fugit ca un dobitoc în tinerețe. Să fie mai tânără decât mine, asta este extrem de important, și să vrea să se căsătorească și să facă repede copii. Mulți copii. Asta aș recomanda Geluțului meu, dar acum e prea târziu pentru mine. Nu sunt bătrân, sunt tânăr încă, dar e dificil să mai găsești terenuri fertile la vârste potrivite pentru mine. Poate doar dacă m-aș uita la terenuri mai noi, mai proaspete, mai crude. Da.

Am fost greșit îndrumat și ghidat în domeniul acesta.
Am greșit.
Am greșit amarnic căutând femeia experimentată și trecută bine prin viață, cu mulți kilometri, care să se oprească într-o poieniță luminoasă și să-și construiască o casă doar a ei, rupându-se total și definitiv de trecut și de rulaj. Și care să se bucure că există cineva care nu ține cont de km și de trecut - așa cum fac 99% dintre bărbați. Dar nu există așa ceva la cele ștanțate. Virusul o dată inoculat, de cele mai multe ori din fragedă adolescență, nu are vindecare. Niciodată nu are vindecare. Nu mai visa. Eu nu mai visez. Am greșit, recunosc. 

Nimeni nu se schimbă niciodată, sunt doar cei care văd devreme calea cea dreaptă și utilitatea albului inocent și cei care deschid ochii mai târziu după ce au trecut prin zeci sau sute de grote căutând lumina Soarelui. Soarele se arată în zonele deschise, primitoare, oneste. Soarele nu încălzește niciodată stalactitele și stalagmitele. Niciodată.