Ia-ți un cățel, mai bine.

Dacă vrei ca motanul să nu-ți mai aducă păsărici leșinate acasă, fii curajoasă, puternico!, ia-ți un papagal.

Flirt nevinovat?

Unde crezi tu că începe înșelatul?

Te-ai gândit vreodată la etapele și potențialul oricărui pas de apropiere a doi viitori iubiți?
Care-i momentul flirtului după care nu mai există cale de întoarcere?

Acum vreo zece ani mi se plângea că o bănuiește pe soția lui că-l înșală și că nu știe nici dacă este așa și nici ce să facă în continuare dacă așa stau lucrurile. 

De unde știi că te înșală? – l-am întrebat eu. Stă mult de vorbă cu un coleg de serviciu, i-am găsit și citit niște conversații mai lungi pe emailul ei, i-am văzut odată la cumpărături la un supermarket într-un weekend când zicea că e la mama ei, râdeau, se tachinau și se hlizeau, completă el.

Și ce mai aștepți? – l-am întrebat iarăși.

”Păi, ezită el răspunsul frontal, nu i-am prins în flagrant, poate ea e nevinovată. Dacă avea ceva de ascuns nu se afișau în public. Dacă n-au făcut sex, încă, poate că nu-i nimic între ei. Trebuie să fiu civilizat și discret. Nu pot să-i spun nimic, n-o pot întreba nimic deocamdată, nu trebuie să mă arăt gelos. N-a făcut nimic grav. Poate-și revine. Poate că se va reîntoarce la mine.”

Există flirt nevinovat? Oare? Hhhmmmmm! Mai gândește-te.

Unde începe înșelatul?

Pușcăriași în ”libertate”.

Pensionarii au cătușa în telecomandă/sărăcie/lipsă de perspective/incompetență/pizmă/inutilitate/singurătate.

Tinerii o au în fb/internet/hipstereală/abundența de distrageri și distracții/gregaritate/sterilă/neatenție/indisciplină/consumerism/viteză.

Să fii liber azi, și să poți și să ai timp să gândești și să iei decizii în ceea ce te privește, rămânând și liber și independent pe termen lung, Doamne, ce minune!, ce raritate! Acestea sunt un privilegiu, o binecuvântare și un lux.

Dar este un lux inaccesibil majorității bogaților momentului.

Trei pași pentru fericire:

Pentru a păstra un tonus psihic bun, pentru a ne cala stabil pe un viitor liniștit, pentru a zâmbi liniștit pe termen lung, cred că trebuie să avem doar trei mari condiții îndeplinite:

1.     Să ai ceva de făcut.

2.     Să ai pe cineva de iubit.

3.     Să ai ceva la care să speri.

Asta știe orișicine, informațiile de mai sus sunt vechi de zeci de ani, dacă nu chiar sute, dar fiecare interpretează diferit fiecare punct. Evident că și rezultatele vor fi altele, de aia nu avem toți același traseu. Nici măcar aceleași liniști și zâmbete.

Le voi lua succint pe fiecare la mână, așa cum știu și simt și eu:

Vise umede, visuri uscate.

Despre cai verzi pe pereți, prinți moștenitori pe cai albi sau futilitatea viselor financiare, politice, imobiliare, profesionale sau doar ude, aka erotice:

Credință și disciplină

În vremea comunismului credința a fost interzisă. Ateii preluaseră puterea prin furt. Biserica, oarecum la fel, a fost trasă un pas mai în spate, bisericile așișderea, care n-au fost direct dărâmate. 
Puteai să te rogi doar acasă sau în locuri private. Departe de ochii oamenilor, semenii deveneau potențiali turnători. Nu te puteai ruga în public, nu în adunări mari de oameni. Dar asta a fost, până la urmă, un lucru bun. Pentru că fiecare trebuie să aibă credința în interiorul lui. În mintea și în sufletul lui. Nu s-o strige pe străzi, în clădiri speciale – biserici, sinagogi, moschei, sau în gura mare către alții.

Nu! Fiecare ar trebui să-și țină credința pentru el, în el, ca un lucru intim. Personal. Unic. Tainic.

De multe ori, când psihologii dau greș, apoi psihiatrii te îndoapă și burdușesc cu chimicale, inutil, când rezultatele întârzie să apară – de cele mai multe ori, rezolvările cele mai dese și mai bune vin din interior. Sigur că ajutorul familiei sau al prietenilor apropiați este extrem de important, dar dacă tu nu ai putere și dorință în interior să lupți pentru viață, nimeni nu poate să facă absolut nimic pentru tine. Vorba aia cu ”ajută-te tu pe tine” nu-i în van.

Marea debarasare

Înţelepciunea înseamnă şi a te debarasa de tot ceea ce-ți este inutil.

Moartea democrației?

Aflu acum două zile că pnl este inițiatorul legii prin care s-au șters impozitele și taxele datorate de marii afaceriști ”pe persoană fizică” care au ridicat cartiere de blocuri și care n-au plătit corespunzător legislației și profiturilor realizate din activitatea lucrativă repetitivă. Am mai văzut că s-a votat în cvasiunanimitate în favoarea legii. Toți au votat: și psd, și alde, și pnl, și usr, și pmp, și independenții. Toți! Acum înțelegeți cine ne conduc? Tu îți plătești impozitele și taxele? Nici nu mai contează că euro a ajuns azi la 4,6656 lei. 
Csf? 
Ncsf. 
Asta e! 
Mergem mai departe așa cum suntem, că marfa clientului e cea mai de preț. Ăștia suntem, ăștia defilăm. Cu cine putem, alții mama nu mai face.

Opoziția e fărămițată, plină de importori, hoți și oportuniști, şi se și ceartă ca chiorii între ei.
Preşedintele doarme, este anesteziat ori sforile nu-i permit o atitudine mai vie pentru că are și el scheleți în dulap.
N-avem alți lideri corecți, competenți şi charismatici, nu ştim să-i susținem pe cei valoroşi de lângă noi. Săpatul gropii este sport național și toți suntem campioni la ”capra vecinului style”.

Vrei să fii soția mea?

Eu sunt mult mai frumos în realitate, fotograful e slab. E mai slab cu vreo douăzeci kg și de aia îl plac toate femeile doar pe el.

Găsim și noi un fotograf bun să scoată la suprafață, ”la sau pe iveală” - ca să mă exprim plastic, frumusețea mea răpitoare din adâncuri înfundată?!?

Anul ăsta vreau și eu să mă însor, așa i-am promis Mariei când a plecat, dar cu pozele astea e greu, nu?

Eu m-am hotărât să mă însor anul acesta.

Tu ești pregătită să fii a mea?

Dădica. M-a iubit și n-am crezut-o.

Mă sună sor-mea de pe aeroport din Londra. Ce caută la Londra? De ce mă sună? Nu trebuia să fie la Istanbul? Nu de acolo zicea că pleacă peste Ocean?
Ce se întâmplă? 
N-am apucat să-mi beau cafeaua, nu înțeleg nimic. Dar de ce mă sună așa insistent? N-are răbdare s-o sun eu când termin cu spălatul pe față?
Sună, sună, sună. 
Mâinile mele sunt pline de săpun și mi se face brusc frig. Deger în casă, în baie unde este cel mai cald. Simt că s-a întâmplat ceva. E prea de dimineață ca să fie vorba de ceva bun. Sigur a murit cineva.
Eu nu mai vorbisem cu mama de vreo săptămână, ea nu mă sună mai niciodată, dar și dacă pățea ceva oricum nu mă suna. Eu o mai sun să văd ce face și să-i spun c-o iubesc chiar dacă ea nu-mi arată iubirea maternă în felul în care îl pot asimila și aprecia eu. Știu că mama mă iubește, cumva, nu neg asta, dar felul ei de a mă iubi, de peste patruzeci de ani, nu-mi este digerabil, nu-i comestibil, nu-l pot procesa.

Multe femei m-au iubit într-un fel pe care eu nu l-am putut, la acele momente, metaboliza și aprecia. Nu știu a cui e vina sau dacă e vreo problemă aici. Dar dacă mie îmi place femeia care să mă îmbrățișeze și să-mi zâmbească liniștit și blând în timp ce se cuibărește în brațele mele ca o pisică mică, nu cred că-i vina mea că ea mă iubește dându-mi de mâncare, îndemnuri și sfaturi. Poate că încurajări și susținere ar fi fost mai utile și mai necesare. Am și eu podul plin de mâncare. Sfaturi am și eu vagoane în șură, de n-am unde să le mai pun. Le mai debarc pe unele, rar, din ce în ce mai rar, aici pe blog. Nimeni n-are nevoie nici de ele, de stivele mele de sfaturi inutile.

Polixenia plângea tare și mă ruga să merg lângă mama că o simte foarte-foarte speriată și că plânge cum n-a mai auzit-o niciodată să plângă. Ok, dacă mama plânge e bine, înseamnă că n-a murit. Și că se teme să nu pățească și mama ceva din cauza șocului morții mamei ei fix în fața ei. Deci despre dădica era vorba.
Sor-mea la Londra, se urca într-un avion să treacă peste apă spre noua ei casă de la mii de kilometri, eu aici și acolo, eu cel care care nu mai voiam să mai am de a face cu familia mea și nici cu restul neamului, dădica murise de câteva minute și eu nu știam încotro s-o iau mai întâi.

Dacă va fi să fie, va mai fi!

Dacă va vrea să audă, va auzi tot, mai ales ceea ce nici măcar nu șoptești, va auzi și gândurile și dorințele tale cele mai ascunse.

Încetinism. Maipuținism.

Eram puțin necăjit săptămânile trecute. Mă întrista ușor faptul că voi șchiopăta cu meniscul meu rupt o perioadă, poate câteva săptămâni, eventual o lună-două. Aveam chiar o ușoară nemulțumire referitoare la modul în care m-am accidentat, prea ușor în opinia mea, mă ocăram că n-am fost mai atent atunci când mi-am lezat genunchiul. Mă tot întrebam de ce Dumnezeu m-a oprit din sport, mișcare intensă, alergare, alertă, treburi, drumuri, întâlniri, rezolvări, agitație.

Vis cu copii.

Motto: ”Ai mare grijă ce-ți dorești, cere mereu cu modestie și bun simț, pentru că s-ar putea să ți se întâmple sau ofere exact ceea ce vrei.”

Am visat frumos la început într-una din nopțile trecute. Mi-a fost frică să și scriu despre asta. Este un vis clasic ce se transformă, aparent inexplicabil, într-un coșmar. Ca mai tot timpul în viață când nu știi să spui stop la timp sau să separi cumsecade apele.

Se făcea că eram pe o insulă, departe de casă, undeva cu nisip fin, alb și apă mereu caldă, și eram îndrumător și formator al unor copii ce mă iubeau nespus de mult. Insula era plină de localnici și de turiști, era animată zi și noapte, viața palpita la fiecare pas și oră.

Eu îi adoram pe cei mici și progresele lor zilnice la educație, ei mă divinizau și asta se vedea în ochii lor și în abnegația cu care ascultau și-și făceau temele și astfel avansau constant. Le spuneam povești, discutam cu ei la grămadă, apoi cu fiecare în parte pe teme diferite, cine voia, petreceam ore de-a rândul învățând unii de la alții: ei de la mine nimicuri de-ale vieții de zi cu zi, eu de la ei comorile răbdării, entuziasmului, bucuriei nedisimilate, veseliei din satisfacții și chestiuni mici, aparent banale. 

Le vorbeam despre relații, disciplină, chibzuință, modestie, bani, educație, sport, investiții, corectitudine, suflet. Dragostea necondiționată ne învăluia pe toți, credeam că am ajuns în rai, zilele curgeau mirific una din alta fără să-mi dau seama de trecerea lunilor și a anilor.

Să mai facă și Doamne-Doamne!

Când este să slăbești, orice mănânci sau bei, vei slăbi.

Dacă este să te îngrași, v-o spune nenea!, poți să mănânci în fiecare zi și noapte doar iarbă și să bei doar gheață, tot te vei îngrășa.

Măi, nu ești singur!

Ce am scris pe trei ianuarie 2018? Care este legătura dintre textele de mai jos? De ce este bine să le adun pe toate aici?

Habar n-am.

Dar toate au un rost și de aia este bine să facem ceea ce ne cere sufletul chiar și când nu înțelegem cu mintea pe moment importanța acestei alegeri. Sufletul nu greșește niciodată, creierul este un sclav.

Prin mai anul trecut am scris câteva rânduri aici, atunci când sor-mea mi-a comunicat decizia definitivă de a părăsi țara. N-am crezut că opt luni pot trece ca o săptămână și că o despărțire la un aeroport poate semăna, ca ansamblu de emoții, gânduri, reverii și senzații, cu o înmormântare.

În durerea zilei de trei ianuarie, după infernul zilei de ieri când au plecat cele patru femei importante din sângele, trecutul și viața mea, după două zile de bocit ”ca o muiere”, dar fără ca cineva s-o știe sau s-o fi văzut:

Să te uiți blândă în ochii lui și să-i spui:
-Măi, nu ești singur!

E păcat să fii doar o albină!

E păcat să fii doar o albină!

Într-un stup este doar o singură regină-matcă, puțini trântori orientați și restul albine harnice.

Este excelent să poți munci, este bine să ai unde munci în ziua de azi, este corect să te atragă munca onestă, oricare ar fi ea, ideal este să-ți placă mult ceea ce faci ca să nu ajungi să te plictisești sau să te îmbolnăvești din cauza rutinei sau a neplăcerii.

Dar munca ar trebui să fie, în principal, o sursă de venituri cu care să-ți susții familia, persoana ta și/sau neamul ori viitorul liniștit și zâmbitor.

Decalogul geluțist: Mai puțin e mult mai bine!

1.     Mai puțin e mai bine. De fapt, e mult-mult mai bine!

2.     Bucură-te zilnic, ca un copil ce ar trebui să rămâi, de fix ceea ce ai! Nu râvni la nimic altceva, te va ruina alergarea după himere.

3.     Soarta ta ești tu! Zâmbetul tău e în mâinile tale!

4.     Indiferent cât de tare o dai tu, mereu va apărea cineva care o lovește ceva mai bine, mai ușor și mai repede. Oricând va exista un om mai frumos, mai deștept, mai bogat, mai devreme acasă. Nu acolo e lupta, nu în afară. Acolo, afară, pierzi timpul.

Schumacherul român

Românii sunt competitivi în trafic. Accelerează brusc, ca la raliu, pun frâne de formula unu lipind pasagerii de parbriz sau mulându-i pe centură, se bagă cu tupeu în față la semafoare și intersecții, claxonează precum vapoarele ca să se facă văzuți cât sunt de insignifianți, se întrec perpetuu pe șosele de zici că suntem toți o nație de schumacheri. Nu-i cazul, dimpotrivă. Suntem țara cu cele mai multe accidente rutiere și cele mai multe decese din Europa.

Femeia n-are nevoie de sală.

O femeie completă, fericită și împlinită n-are nevoie și nici nu mai are energie și nici timp pentru sport. 

Cine-i de vină? Nu eu, normal!!!

Profesional sunt persoane foarte performante, știu foarte bine să facă bani. Social sunt foarte active, cunosc excelent cum se întrețin relațiile și cum să se facă plăcute. Au prieteni mulți, se întâlnesc regulat cu ei, în timpul liber stau mai mult cu ceilalți decât cu ei înșiși sau cu partenerii de viață.

Au relații civilizate și plate cu membrii familiei vechi, cu vecinii, cu colegii de serviciu.

Dar în plan sentimental, amoros, pentru mulți și multe este un dezastru:

Discret și bun, blândă și modestă.

Un joc al oamenilor cu adevărat liberi, dezlegați și bogați, constituia o adevărată plăcere ascunsă, vinovată, este să se dea ca fiind săraci, austeri cel puțin, chiar rebarbativi pentru necunoscători și nerecunoscători.

Este neprețuită imaginea blocată și chipul stupefiat al femeii mereu flămânde și profund ancorată în himerica vânătoare a unui ”sponsor”, vai de curul lor!, care după ce respinge nemiloasă și mândră, știi cine ține coada pe sus, nu?, avansurile civilizate și discrete ale unuia îmbrăcat modest, care își dă seama, într-un final nefericit pentru ea, că ”săracul” ce-o plăcea și curta era mai avut ca toată familia ei, plus neamurile adiacente, la un loc.

Csf?

Ncsf.

Sportivul fățarnic

Românii sunt competivi la sporturi diverse practicate ca hobby doar după treizeci sau patruzeci de ani. Puțini au făcut sport în copilărie sau adolescență, de plăcere măcar, performanță au făcut doar a suta parte din total. 

Ei merg la maratoane, concursuri locale, competiții de companie, unde fac risipă de energie, echipament, bani, timp și sănătate. Da, irosesc sănătatea pentru că și-o suprasolicită cvasiinutil la bătrânețe. Dar nimeni n-are interes să le-o spună, pentru că unii fac bani pe spinarea neatenților ”competitivi” la senectute, iar alții îi țin cu mintea și programul ocupate și departe de lucrurile cu adevărat importante pentru ei și viitorul lor. Dar cine să le vadă, orbii n-aud, nu înțeleg, ei sunt roboței veseli înjugați pe vecie. Important pentru ei este să aibă mereu o preocupare.

Faptă creștinească

Dacă vrei într-adevăr să faci o faptă profund creștinească de Sărbători, și să alini și fericești cu adevărat un suflet singur, rănit și poate chiar trist, mângâie, îmbrățișează și iubește și un/o amant(ă).

Să te strângă de mână!

Doamne, este atât de important și de sănătos să ai mereu lângă tine o femeie care să te strângă de mână sau să te atingă discret pe picior pe sub masă în anumite momente, când tu derapezi sau pierzi atenția ori controlul, iar ea să rămână surâzătoare pentru ceilalți ca și cum nimic nu s-ar întâmplat.

Mulțumesc pentru respingere!

90-95% dintre femeile pe care le-am plăcut și pe care le-am curtat m-au refuzat sau m-au părăsit foarte repede după prima întâlnire. Da, poate și mai mult de 95%.

N-am fost potrivit pentru ele. Pe unele le-am întrebat, politicos, de ce ele consideră că nu suntem făcuți unul pentru celălalt. ”Simțeau” ele, încă de la prima întâlnire, că nu putem fi împreună pe termen lung. Pe termen scurt era în regulă, sex de câteva ori era ok, s-a și făcut, dar nimic mai mult.

Răgazurile? Cât aveți răgazurile?

Am adunat între anii 2006 și 2008 diverse texte ce ar putea da o dimensiune nouă imaginii de muncă asiduă, fără cap și fără coadă, dar mai ales fără perspective sănătoase.

Le aduc mai jos, poate or trebui cuiva. Mie mi-au folosit mai demult, acum vreo zece ani, mulțumesc!

Compilație de stimulente pentru tihnă cu răgazuri, nouă bucăți mari și late:

1.     "Servitutea modernă este voluntară, consfinţită de mulţimea de sclavi, care îşi duc viaţa din greu pe suprafaţa pământului. Ei înşişi cumpără mărfuri care îi înrobesc pe zi ce trece. Sclavii aleargă după locuri de muncă alienante, care le sunt dăruite în funcţie de „gradul de domesticire”. Ei înşişi îşi aleg stăpânii pe care îi vor servi. Pentru ca această tragedie amestecată cu absurditate să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi să li se extirpe membrilor acestei clase orice urmă a conştiinţei legate de exploatarea şi alienarea lor. Iată, deci, strania modernitate a epocii noastre.  Spre deosebire de sclavii din Antichitate, de şerbii din Evul Mediu sau de muncitorii primelor revoluţii industriale, ne aflăm astăzi în faţa unei clase total aservite, dar care nu ştie acest lucru sau, mai degrabă, nu vrea să-l ştie. În consecinţă, ei nu cunosc revolta, care ar trebui să fie singura reacţie legitimă a celui care este exploatat. Ei acceptă fără îndoială viaţa jalnică ce le-a fost construită. Renunţarea şi resemnarea sunt sursele nefericirii lor. Acest film documentar ne arată visul nefericit al sclavilor moderni, care nu aspiră, într-un final, decât să se lase prinşi în hora macabră a sistemului de alienare."

Lipsă

Când îți lipsește o persoană, vai ție!, întreg Universul nu poate umple acel gol din biata ta inimă rănită.

Hoții şi proştii

- De ce sunt săraci?

Nu poți cumpăra totul.

Cu bani mulți poți cumpăra aproape orice, iar dacă știi să negociezi și cunoști vânzătorul poți cumpăra și mai mult decât orice. Cu doar cinci mici excepții.

Nu poți cumpăra cu bani niciodată:

Fals și ipocrizie - omniprezente.

Falsul și ipocrizia este în toți și-n toate. Sunt tolănite și înșirate peste orice mișcă. Coaja și poleiala e icoana ce ne interesează azi, mâine nu există pentru majoritate. Poimâine este menționat doar verbal, rar, ca spectru al refuzului sau ca perspectivă perpetuă a amânării. Puțini se uită la luna sau anul următor, şi coincidență sau poate nu, doar aceştia sunt cei mai liniștiți, mai zâmbitori, mai bine.

De ce am consumat alcool?

Așa cum am recunoscut încă de acum câțiva ani, mi-a plăcut mult băutura acum vreo două decenii. Am băut deseori până am uitat de mine, am fost un alcoolist în tinerețe. Am băut deseori noaptea, încât a doua zi dimineața, când mă trezeam din beție, nu aveam habar cum ajunsesem acasă, cum condusesem mașina, cum parcasem impecabil, cum intrasem în casă, cum mă îmbrăcasem în pijamale, cum mă spălasem pe dinți, cum de eram învelit de plapumă și hainele erau ordonat aranjate pe spătarul scaunului de la birou.

Erau niște minuni care se întâmplau atunci. Există un Dumnezeu bun și blând care are grijă de bieții bețivi.

De ce am băut atâta alcool?

Nu știu să spun exact, dar pot scrie câteva situații în care am puerile justificări, dar am ceva.

Iată-le:

Salvarea e individuală

Nu ne putem salva toți la grămadă, salvarea e individuală.

Împăcări

To(n)ți am avut o relație și la un moment dat ceva s-a stricat. În multe cazuri ne-am apucat s-o reparăm așa cum am știut noi mai bine. Unii cu vorba bună, alții cu parul și cu șantajul, cei mai mulți făcând sex de împăcare sau stabilind condiții clare pentru viitor.

Împăcarea pe argumente este una. Este cea a creierului și este cea mai fixă, rigidă, rațională, dificilă. Puțin o pot accesa, câțiva o folosesc. Este cea mai durabilă, dacă este efectuată cum trebuie. Îi vom spune mintoasa.

Tu nu ești...

Tu nu ești familia ta. Tu nu ești nici mama ta, nici tatăl tău, nici copiii tăi, nici nepoții tăi. Cu atât mai puțin ești partenerul tău de viață.

Ascultă-ți sufletul!

Ține minte doar asta:

Nu ceea ce știi sau ai, ci ceea ce simți mai întâi.

Fața, creierul și dodoașca.

Corecțiile fizice și psihice sunt tolerate și acceptate tacit de unele femei ca o corectură a propriilor decizii greșite, luate cu bună ştiință, sau ca o plată tardivă a autorecluziunii interne din mirifica și atât de râvnita instituție a căsătoriei. Mi-am tot spus părerea despre căsătorie, nu mai reiau. Fiecare acceptă fix ceea ce i se potrivește cel mai bine.

Salahorii

Din păcate, noi apreciem mai mult pe cei care ”aduc resurse”, care ”atrag banii”, pe cei care ”aduc clienți”, care ”au laicuri, șeruri și vizibilitate” mai mari, mai mândre și mai cornute.

Suportă mai mult și va fi mai bine!

Intoleranța la disconfort este calea cea mai scurtă și mai sigură spre neliniște, boală, nefericire.

Un mix echilibrat

Eu sunt și urât și naiv, deseori chiar prostuț, și sărăcuț, mai ales cu duhul. Iar dacă aveam suflet bun nu mai chinuiam oamenii cu textele mele.

N-am pretenții mai mari nici de la ea: n-am cerut și n-am vrut niciodată lângă mine o femeie frumoasă, deșteaptă, bogată. Nici măcar devreme acasă nu mă interesează. Dacă are km mulți la bord ar putea fi mai liniștită, mai răbdătoare, mai veselă și mai des zâmbitoare și astea sunt cu adevărat importante.

Cred că ideal este să cauți și să găsești, dacă-ți ajută Bunul Dumnezeu, un mix bun, o variantă echilibrată din toate punctele de vedere.

Piei, Satană!

Că una sau alta este urâțică sau doar ușor ”drăguțică”, nu-i vina ei. Așa a făcut-o mama ei, asta este, deși astăzi multe se pot corecta cu ceva bani și răbdare. Poate însă să se poarte frumos, să fie iubitoare, blândă, și astea compensează de cele mai multe ori minusurile din coajă.

Macron, nevastă-sa și ”frumoasele” românce.

Revăd zilele acestea niște articole mai vechi ale unor feministe românce. Nu-mi ies din cap comentariile ignorante și râsetele și miștourile de tot căcatul ale maselor largi de proaste. Asta s-a întâmplat și atunci când Macron a fost ales și lunile trecute când a venit în vizită pe la noi. N-am scris atunci nimic, regret, dar o fac astăzi.

Sindromul Stockholm

Aud des femei care se laudă că la început nu l-au plăcut deloc pe partenerul lor actual. Dar după o vreme s-au ”lăsat cucerite” de șarmul și de nenumăratele lor calități pe care le-au observat ulterior.

Și dacă nu se ”lăsau” ce se întâmpla?
De ce a trebuit "să se lase" greu sau grele?

Iubirea trece fix prin stomac

Dorința femeii de a găti pentru tine este de bun augur în debutul unei relații intime, dar este şi cel mai bun și mai puternic indiciu inițial că ea te place, te vrea, te dorește.

Luptă sau mori! Civilizat și liniștit.

În politică, în sport, în investiții și în toate relațiile unde apare un conflict între două păreri sau poziții divergente:

”Mai binele” ca rău nevăzut.

În expresia, locuțiunea, vorba ”Iubitul meu!” este și liniște și groază. Mă liniștește ”Iubitul”, dar mă sperie că-s al tău.

Chiar sunt al tău?
Ești sigură?

Femeia companion, nu femeia-cetate.

Majoritatea crede că femeia trebuie ”cucerită”. Să-i faci ”curte” asiduu, să depui efort, să le ”convingi”. Unele, după curte, spun că este ”drăguț” să le faci și casă, mașină, stipendii.

Tot spun: nu ”trebuie” nimic. Și mai spun că pentru orice plătești devine invariabil o marfă. Iar mărfurile se tranzacționează, băieților le place riscul și să schimbe surprize, lame, timbre, monede și impresii.

Nu știai astea?

Hhhmmm!

Cucerirea se aplică mai degrabă la cetăți. La asediezi și după multă vreme în care rezistă, de ce rezistă?!?, reușești să le ”cucerești”. Sunt unii care cad lați după un astfel de travaliu stupid, cel de ”cucerire”, și ”cetatea” se supără imediat ce dobitocul încearcă să se odihnească puțin după ce și-a dat duhul s-o convingă:

”Ai fost drăguț, galant, curtenitor și atent cu mine până m-ai cucerit, acum nu mă mai bagi în seamă, te culci pe-o ureche, ți s-a făcut somn acum, nu?”

Conștiința curată ar protesta.

Nu luăm apărarea unui coleg vizibil nedreptățit de șefi sau de alți colegi.

Ne este frică, ne protejăm jobul, ne apărăm ziua de mâine cu a ei problematică pâine aferentă de pus pe masă.

Dar conștiința cine ne-o apără?

Paris, și eu te iubesc!

După ce l-am ridicat de pe jos, căzuse pe scări aproape în cap, dar a avut un reflex de fost smardoi și și-a ferit fața în ultima secundă, m-a strâns în brațe şi mi-a mulțumit clătinându-se. S-a lovit doar puțin la spate, la umăr, nu pățise nimic deosebit. Altul s-ar fi făcut muci, ar fi rămas locului acolo după căderea aia. Eu eram chiar în spatele lui, la nici doi-trei metri, am văzut moartea lui cu ochii mei.

Paris băuse iarăși prea mult și la șaizecișinouă de ani ficatul nu mai duce ca la douăzeci. L-am dus acasă, mai mult cu forța, voia să mai stea de şi la pomană, cam toți se uitau deja chiorâș la el și nu doream să aud sau să văd scene pe care le-am văzut de atâtea ori cu tata în aceeași ipostază.

Curvari sau cuminți? Tăntălăi sau răi?

Eu cred că toți bărbații sunt pe undeva și cuminți și curvari, e cam tot aia, în diferite grade sau procente, la un moment sau altul, la cald sau la rece. Sau, altfel spus, toți sunt cuminți până la proba contrarie, care de cele mai multe ori nu întârzie să apară sau să fie descoperită de cine nu trebuie și scormonește în butoiul cu căcat având un deget de miere de salcâm la suprafață.

Cred că o femeie deșteaptă și stabilă va prefera oricând un curvar onest unui tăntălău ipocrit și ascuns. Curvarul, dacă într-adevăr așa este, trebuie verificat înainte de a fi blamat, se duce, lovește, se spală meticulos, uită vârtos și revine liniștit și iubitor, o perioadă, înapoi acasă. Curvarul autentic nu folosește niciodată sufletul, el doar își bagă pula. E un ”băiat rău”, negru, dar onest: știi pe ce te bazezi cu el și la ce să te aștepți.

Tăntălăii, cei așa-ziși cuminți, poate undeva la 70-80% dintre ”băieții buni”, mai ales ăia ”de casă”, se îndrăgostesc căsătoriți fiind și având și copii, mulți dintr ei. Tăntălăii strică o casă, de căcat - e adevărat!, precum și o falsă armonie și o pseudo-relație, dar pot strica uneori chiar două sau trei cămine fără să vrea, pentru că fericirea e contagioasă și dărâmă ziduri apropiate. Fac bine ceea ce fac, dar nici nu știu ce fac și ipocrizia îi decade din rangul merituos de chirurgi iscusiți de relații maladive.

Ai grijă de sănătatea ta!

Să faci orice e necesar, absolut totul, doar să nu ajungi la doctori sau spital. Ce aglomerație, ce stare deprimantă, ce cozi inutile, ce umilințe, ce lipsă de bani, personal și resurse materiale vei vedea aici – toate te vor obosi și îmbolnăvi mai rău în scurt timp după ce ai ajuns pe la ei.

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai."

Nu mă judeca așa aspru, mai bine cunoaște-mă!

Tu ai avut problemele mele de sănătate din copilărie și până azi? 

Tu ai cunoscut foamea și lipsurile când cei din jurul tău aveau suficient? 

Tu ai ai fost privată de persoanele dragi exact în momentele în care aveai mai mare nevoie de un tată, de un confesor, de un prieten drag?

Omul ca un pantof

Unele femei, mai des acele mai gingașe, agitate și neatente, sunt ca pantofii sport utilizați de neprofesioniști, de amatori, de civili: uzate rău pe interior, la căpută și la ștaif, prea puțin folosite la exterior, adică pe talpă sau la bombeu, acolo unde se presupune că este contactul mai des și mai deteriorant la majoritatea sporturilor.

Asta se întâmplă din două motive:

Prețuiește emoția!

Prețuiește emoția ce-ți intră prin ochi, prin urechi sau direct la suflet, ca pe cel mai de preț lucru. Ca pe ceva valoros, mai puternic și mai sănătos decât oricare alt drog sau stimulent ce-ți poate intra pe gură, pe nas sau prin fund.

Nu-s proști, sunt... 95%!

Proști și deștepți, cine să-i deosebească? Pentru că de multe ori granița este foarte fină, fluidă deseori, mereu în mișcare browniană, necontrolată de nimeni și de nimic.

Ce dezbatere fabuloasă ar fi să analizeze cineva ratarea, succesul, faima, reușita în viață. Dar pe ce criterii s-o facă? Cu ce limite? Care să fie linia de start? Unde să punem capătul și sosirea și ce formă sau culoare să aibă laurii de așezat pe frunte? 

Dar, așa cum bine știm, nu avem niciodată timp de finețuri și oricum nu este nimeni interesat de reglajele delicate în aceste vremuri agitate și tulburi. Statul pe gânduri este una dintre cele mai dificile și incomode poziții. De chestiuni importante pentru noi, care ne-ar deschide ochii și ne-ar ușura viața pe termen lung, n-avem niciodată timp, chef și răbdare.

Pot fi de acord că nu există oameni proști sau, cel puțin, că nu-i bine și nici frumos să-i categorisim sau să-i numim așa pe cei care vădesc aspectele și caracteristicile prostiei. Evident că școala, familia, anturajul, educația, studiul individual și altele asemenea, toate au un rol important în dezvoltarea unui individ și înscrierea pe o traiectorie norocoasă, proastă sau comună. Dar și astea, cele mai multe, tot cu mânuța ta le poți face. Bineînțeles, cu binecuvântarea Bunului Dumnezeu.

În schimb eu aș putea spune, abia acum spre bătrânețe, că mai degrabă îi putem clasifica pe cei de mai sus astfel (menționez, recunosc!, că și eu m-am încadrat, mp!, în fiecare din cele cinci categorii de mai jos):

N-aude, aerul e curat.

- Mergem în parc, e aer curat, rar!
- Dar plouă!

Mâncare și afecțiune, atât!

-         Decât să-l citim pe bucățele mai bine îl invităm la noi și-l ascultăm, îl întrebăm tot ce vrem noi.

-         De acord, bărbate, dar dânsul și mănâncă și bea mult.

-         Te descurci tu, femeie!

-         Da, bărbate, dar vezi că-i place să și fută...

Tată sau tătic, mentorat de calitate.

Abia când ai probleme cu educația copiilor, (ce păcat!, nu așa trebuia să fie, dar n-ai avut timp, știu), realizezi cu adevărat valoarea partenerului de viață. Te uiți la copii, la potențialul lor, la realizările lor actuale și înțelegi nivelul celui de lângă tine și poți observa și viitorul relației voastre.

Mentoratul este cea mai valoroasă școală și cea mai durabilă și performantă ca rezultate pe termen lung. Asta știe toată lumea atentă, nu-i complicat, se validează zi de zi în societate. Cine are modele valoroase, acei copii și nu alții, prosperă, reușesc, zâmbesc des și sunt liniștiți.
Dar ceea ce știu foarte puțini este că, în ciuda disproporției colosale de informație și experiență, mentoratul este cu dublu sens permanent: și cel care ghidează învață ceva de la ucenic.

Mentoratul ghidat îndeaproape, zi de zi, om la om, este o opțiune viabilă de a reruta destine sortite eșecului. Dar cine-și permite așa ceva? Dar cine vede că mai există această șansă?

Depozite, economii, senectute.

Și aici, mai spre apus, când Soarele amiezii nu prea mai are atâta putere să încălzească, să te gândești și să-ți reamintești repede unde ți-ai pus plapuma, căciulile, mănușile, borcanele de murături, lopețile, gemurile, lemnele de foc, amintirile hrănitoare și brațele calde care să te strângă la pieptul blând și înțelegător.

Cum care plapumă? 
Cum adică despre ce lemne vorbesc?

Cadouri luxoase și opulență 2017

Să ai posibilitatea de a dărui sau a primi și, mai ales!, plăcerea de a accepta a te plictisi ușor cu mici răgazuri de liniște și pace interioară, sub un strat gros de zâmbet relaxat, abia astea îmi par cadouri de lux și dovadă de opulență.

Căsătoria ar trebui aprobată de neîndrăgostiți

Cei mai mulți se însoară sau se mărită din reflex. Fără să știe de ce o fac și care sunt avantajele, momentul potrivit, locul sau persoana potrivită. În general aleg cu curul, asta se vede în numărul în creștere al divorțurilor, în starea psihică și fizică a celor din căsnicii și în zâmbetul și viitorul copiilor celor ce s-au luat ”din dragoste”. Imaturitatea este omniprezentă în decizia căsătoriei.

Ce-i de făcut? M-am gândit la ceva consiliere, consultanță, îndrumare:

Dacă vor să se mărite ”din iubire”, până în 26-28 de ani, cred că ar fi bine ca femeile să ceară aprobare și binecuvântare de la cei care le-au format, crescut, întreținut, educat: părinți, bunici, prieteni mai experimentați, unchi și mătuși, sponsori.

Care sponsori?

Străbunicul, bunicul, tata și tăticul.

O vorbă din bătrâni spune că fiecare doarme fix cum își așterne. Dar să faci copii cu gândul meschin și egoist că-ți vor da o cană cu apă sau vor avea grijă de tine la bătrânețe, ce eroare!, este o naivitate cruntă și chiar o nedreptate. 

Străbunicul meu, Lungu i se spunea, a avut șapte copii, șase fete și un băiat - al șaptelea născut, și a murit singur undeva prin Bulgaria, abandonat de copiii ce și-au găsit rostul în alte țări: Grecia, România, Macedonia.

Sunt.Simt.Fac.Iubesc.Spun.Văd.Înțeleg!

1. Sunt.

2. Simt.
3. Fac.
4. Iubesc.
5. Spun
6. Văd
7. Înțeleg

Înțelegi doar după ce asuzi. Soarta.

Cele șapte verbe corespund celor șapte centre energetice elementare, ele sunt mult mai multe de toate, pornind de la pubis până în frunte. Dar nu despre asta vreau să scriu azi, ci despre devenire, despre evoluție, despre pașii normali, firești, ai dezvoltării și maturizării.

Detaliez așa cum mi-ar fi plăcut să-mi descrie și mie cineva acum vreo zece ani:

1. Ești rod al iubirii, pure sau doar formale - probabil n-ai să afli adevărul acesta niciodată, a doi oameni tineri, cel mai probabil nepregătiți pentru statutul de părinte, și te-ai născut singur, nu te-a împins nimeni afară din burta mamei. Ai și tu un merit, acela că ai acceptat un suflet și ai o misiune pe acest Pământ. Ai ceva de învățat, ceva de ajutat, de rezolvat. Este o adevărată minune să-ți descoperi calea, dar puțini o fac. Eu, de exemplu, n-am găsit-o încă, dar mai caut puțin. Dar cum singur ai venit aici, ține minte bine asta!, tot singur ai să și pleci de aici. Și n-ai să iei nimic cu tine în pământ. Nici prietenii, nici serviciul, nici averea, nici faima, nimic.

2. Imediat după naștere începi să simți mai multe. Și în burtică la mami simțeai câte ceva, estompat, dar acolo era mâncare gratis, băutură gratis, cazare gratis, căldură gratis, protecție gratis. Rai! Când începi să simți, ce favoare!, se relevă frumusețea vieții pe deplin. Viața e frumoasă, dar dură și trece. Repede! Când n-ai să mai simți mare lucru sau nimic, să știi că s-a cam terminat jucăria, te așteaptă eternitatea sau altă misiune în altă parte. E greu, e adevărat, dar trece. E ok să simți orice!

Mă întrebai odată...

-          Vrei să bem un pahar de vin roșu în seara asta, iubita mea?

Fostul - frână în calea fericirii ei.

Singurul lucru cu adevărat deranjant la unele mame singure este fantoma fostului. 
La cele mai multe ea este omniprezentă zilnic și nici nu vor scăpa cu adevărat vreodată de mirajul ei. Câtorva le și place, asta le hrănește orgoliul.

Frosa Anda, babă tânără

Părinții îi spuneau Veta, probabil de la Elisabeta. Sau Cati, de la Ecaterina. Sau alt diminutiv similar care mie îmi sună a mamaie, dar ea s-a obișnuit din fașă cu diminutivul ăsta și așa a rămas și azi.

Alegeri înțelepte, la vremea lor.

Cât timp o curtau bărbați bine și oarecum tineri, mulți ani astfel irosiți în al doilea și al treilea deceniu de viață, ea era mândră, pretențioasă, selectivă. Băieții au spus ”mulțumesc!”, s-au spălat și duși au fost. Dacă ar fi fost înțeleaptă ar fi ales pe termen lung, nu doar să aibă burta și curul pline azi.

Tiranul de Tata

Ca să-l rănesc, ce plăcere teribilă aveam s-o fac, îi spuneam deseori tatălui meu sperând să-l umilesc, să-l înjosesc:

- M-am descurcat în viață chiar și fără ajutorul tău! Un capăt de ață n-am primit niciodată de la tine! Tot ce-am făcut am făcut prin forțe proprii!

Zâmbitoare, veselă, pasională.

Poate că de multe ori este mult mai bine și suficient să ai o femeie mai mereu zâmbitoare și deseori veselă. Asta poate fi tot ce ai nevoie în momentele grele: o figură binedispusă și pozitivă care să-ți spună încrezătoare pe deplin, surâzând ca o iapă și țopăind ca o veveriță doar atât:

Țară scăpată în latrină

România este astăzi asemenea unui telefon de fițe, scump, de ultimă generație și cu multe resurse interne plus documente și informații salvate sau ascunse pe hard, dar scăpat dintr-o neatenție într-o hazna. De exemplu, în haznaua unei colonii de muncă forțată din Gulag, Arhipelagul Gulag, de pe Kolâma, știi tu - model Soljenițîn.

Ce este de făcut în momentul ăsta, când vezi țara căzută în căcați?

Toți sunt ”ocupați” și au bani.

Mulți au averi și nu prea știu ce să facă mai repede cu ele. Nu profită de o abundență și nici nu trăiesc liniștiți. Au bani mulți sau mai puțini, posesiuni nenumărate, unii au credite cum am eu tricouri sau ciorapi, majoritatea epatează grosier și cei mai mulți sunt ostentativi și pe rețelele de socializare și în viața reală, dar au și griji, și dureri de tot felul, și buze sau zile fripte. 

Deși sunt bogați sau avuți pe dinafară, din păcate, sunt săraci lipiți pământului pe dinăuntru. Dar nimeni n-are curajul să le-o spună, iar ei singuri nu-și vor dar seama niciodată înainte de niște probleme grave și iremediabile.

El și ea, tango etern?

Lui îi place de ea, ea are grijă răbdătoare de ceva vreme de el. Ea îl iubește imens, simt asta, cum n-a iubit niciodată și cum nu va mai iubi niciodată-ever again pe nimeni. Știu că este doar pentru un scurt timp, așa-s toate trecătoare, e ok. Ca ploaia de vară...

Dar și mie îmi plac și austeritatea, simplitatea, solitudinea. 

Mă mulțumesc și cu mai puțin, mereu. Fug de aglomerație, mulțimi, zgomote nenaturale. Eu sunt un cățel liber, cu zgarda-n clin, fug degrabă, ușor revin.

Ea are nevoie de lux, de prieteni mulți în jurul ei, de un confort material pe care el nu își permite să-l propună nimănui, nici măcar lui. Ei îi plac molul, ieşirile cu fetele, tagurile pe fb și are multiple obligații morale și ceva datorii sentimentale.

Cine scrie pe blogul lui Geluțu?

Nu eu scriu aici, altcineva o face.

Cine scrie aici?
Habar n-am.

Cui scriu?

Să stăm locului ca oamenii. Amândoi!

Am vorbit de dimineață la telefon, Doamne!, ce repede a trecut și vara asta, ieri te cuibăreai reîndrăgostită lângă mine, în brațele mele.

Am realizat în acele zile mirifice petrecute împreună, ce imensă surpriză! să vii tu să mă verifici și/sau să mă împaci în Ilanlâk, că prefer o relație liniștită și calmă, caldă, perfect previzibilă, liniară.

Eu n-am să mă plictisesc, niciodată nu m-au plictisit confortul și liniștea, tu trebuie să te gândești bine la ce vrei și dacă nu te va sufoca rutina mea.

Asta ar putea fi un semn de bătrânețe, faptul că-mi doresc ceva plat și sedativ în relație, eu îl accept și-l așteptam demult, dar vreau să știi că nu mai am puterea de a suporta șocurile amoroase tinerești, piscurile sau apexurile abisale în tornada de sentimente. Nici măcar simplele volte nu-mi mai sunt deloc dragi.

Am îmbătrânit, știu! Poți trăi cu bătrânețea mea?

Păcătos și inocentă

Și dacă de la pizdă, în exces și prea variată, vin toate relele și păcatele aferente?

Retragere, liniște, încetinire - zâmbet!

Cred că te poți apropia de liniște și de pace pe interior doar după ce la exterior tratezi hainele ce pe niște simple acoperitori protectoare și ca pe niște obiecte strict utile. Cred că și cu majoritatea încălțărilor e bine să procedezi la fel și cu mulți dintre ”prietenii” tăi așișderea.
Nu valoarea lor, nici sclipiciul siglei, nici ultimile modele sau mode nu-ți vor aduce niciodată zâmbetul calm și liniștit pe fățuca ta mică și drăgălașă.
Dimpotrivă!
Dar tu știi mai bine ce-ți face bine, nu te învăț eu.

Extrage-te, izolează-te, separă-te, dacă vrei să te vezi, să te cunoști, să te ridici, să te recunoști. Te poți reîntoarce mai târziu în turmă, ea nu pleacă nicăieri niciodată - tocmai asta este și problema!, și nici nu se dizolvă gloata din care ai scăpat.

Oricât te zbați, partea e deoparte.

Nu-ți fie teamă, fii liniștită!

Cine a avut va mai avea, cine a fost va mai fi (iubit(ă) de cea/cel pe care o iubește sau o va iubi liniștit(ă))!

Să ne aducem liniștiți aminte că niciuna dintre domnișoarele pe care le-ai agățat tu cu intenție declarată, vae phalus nostrum!, adică pentru care ai depus efort ca să le cucerești, n-au fost nici ceea ce credeai tu până la coadă și nici n-au rămas prea mult în viața ta, nu au adus nimic nou sau bun pe termen mediu și lung. Au fost ”cucerite”, ce noroc!, dar au venit și au plecat ca și cum n-ar fi existat niciodată.

În schimb, cele trei femei importante din suflețelul tău, din ultimii douăzeci de ani, au venit ele, singurele, exact atunci când trebuia, îngerește.

Pizdacostă? Hhmmm!

Pizdanucostă!, dar deși este evident, sunt nevoit să detaliez o poveste pentru fetișcane.

O fetiță de vreo treizeci de ani, subțireanu rău-rău, dar cu mofturi complet nejustificate, face afirmația aceasta, cu subînțeles – normal!, unui bărbat de zahăr, cuminte, civilizat și alb, care o dorea și cu care visa frumos și naiv la o relație completă:

”Pizda costă!”

Eu i-aș fi răspuns pe loc duduii, în stilul meu, vocal sunt mai concis și mai percutant decât în scris, dar el a preferat să roșească și să se retragă un pas, n-a plecat pe fentă - nu-i deloc prost, a mai dat niște târcoale cu speranță, deșartă. 
Scriu eu acum, delicat și discret, cu mult bun simț, ceea ce i-aș fi spus fufei ieftine direct în față. De ce mie nu-mi spune niciuna în față că pizda costă?!?

Simplu fapt că ea s-a rezumat și valorizat ca fiind doar o pizdă, și aici ea are perfectă dreptate!, și aia pe bani (cum se numesc acele femei care-și vând trupul?) arată că nimic altceva mai mult și mai bun n-are de oferit. În mod normal băiatul de zahăr de calitate ar fi trebuit să înțeleagă asta mai repede, dar iertatul tata nu se găsește pe toate drumurile, e în pământ acum, ca să facă mentorat cu toți băieții. Iar eu scriu aici, cât o mai scriu și eu.

Precizez că nici mie nu-mi place cuvântul acesta, "pizdă", prefer oricând dodoaşca, dar uneori e mai bine să mergem după cuvintele fetițelor pentru a fi mai naturali, aşa cum sunt ele.

Nu consider că este o afirmație neapărat complet falsă, ”Pizda costă!”, e doar o utopie, o eroare, un accident, dar sigur conține cel puțin 3+2, cinci, greșeli mari. 
Am să detaliez care sunt acestea sau, mai bine, cum ar fi fost mai onestă și mai cuprinzătoare această afirmație de mai sus a necoaptei deținătoare ilegală de vagin.

Ok, iată precizările mele, pe scurt:

Femeia și bărbatul, acțiune sau nimic.

De ce uneori femeile sunt bune și iertătoare cu cei ce le-au rănit și umilit și rele și necruțătoare cu cei ce le mângâie, protejează, ajută? De ce?

Poate că de aceea la nudism se bronzează singură, neînsoțită, cea care are pe cineva care s-o vadă goală, uniform mângâiată de Soare, și acasă, la el sau, mai ales, la ea.

Femeia, dacă vrea să fie liniștită și mulțumită, trebuie să aprecieze zâmbind și să răsplătească cu mărinimie, mai mult ca orice altceva, discreția, sinceritatea abruptă, loialitatea certificată peste ani. În nici un caz nu coaja, nu ambalajul, astea trec și nu o ajută cu nimic pe termen lung, dimpotrivă.